Tuesday, April 3, 2007

"Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe..." Constantin Brancusi

Oare Brancusi avea dreptate? Oare acesta este mesajul real al coloanei infinitului. Nimeni, niciodata nu va stinge setea omului de mai mult, de autodepasire... Cineva imi spunea la un moment dat " vreau sa fiu lacom cu mine insumi", un om a carui ambitie trece peste toate, care din slab te face puternic, din vulnerabil, de neclintit... Cu totii speram, visam, luptam cu viata. Dar oare nu aceasta este frumusetea? Drumul catre acel "ceva", care aparent ne lipseste. Pentru ca in clipa in care atingi culmea mult ravnita, se intrezareste usor alta culme mai atragatoare, si apoi alta si alta... Ne dorim cunoastere, valori materiale, statut social si le obtinem, insa tot timpul acea senzatie de goliciune va exista in noi, pentru ca asa suntem construiti sa tindem catre tot mai mult, mai sus, mai departe. In acest lucru rezida "nefericirea" multora, in sentimentul constant de neimplinire. A tinde catre perfectiune inseamna a-ti face elan, nu a crede ca o vei atinge. Omul e perfect in insasi imperfectiunea lui, ia-i viciile si va deveni un animal neinteresant, care nu isi pune intrebari, care supravituieste, nu traieste viata. Am prea putine momente in care constientizez cu adevarat ce am eu, sansa mea in privinta scolii, carierei, vietii sociale, dar mai ales din punctul de vedere al familiei. Stiti oare cand constientizez ca lacomia mea cu mine nu are limite? Cand privesc adanc in ochii unui batran sleit de puteri, abandonat pe strazi, cand vad un tanar bolnav de o boala incurabila sau cel mai crunt, cand constientizez ca moartea chiar exista si ca vietile celor dragi sunt efemere. Oare atunci lupta pentru afirmare, banii, job-ul mai au vreo valoare? Doar atunci ma cutremur si multumesc pentru ce am. Pentru sanatate, familie, prieteni si cariera. Insa la scurt timp reintru automat in goana dupa inaltimi, conform chemarii naturii umane...

10 comments:

Anonymous said...

Brancusi are dreptate!
Dar mai sunt si alte cai pentru a vedea departe. Poate e suficient sa ai privirea ascutita. Sau sa stii sa iti folosesti foarte bine ochii mintii. Te asigur ca poti vedea aproape infinitul asa.
Uneori, ai parte de o priveliste coplesitoare doar daca te uiti in adancul fiintei tale. Si pentru asta nici macar nu trebuie sa ai ochii deschisi. Asa ca vederea buna este de invidiat, dar sunt convins ca un om fara darul vederii poate vedea o lume mai frumoasa decat multi dintre noi, cei "intregi".
Cristi

Supărgărl said...

Cata dreptate ai, un orb "vede" lumea infinit mai "colorata" decat noi, o simte si isi poate crea imagini mental. Devine arhitectul propriului univers. Avem multe de invatat de la cei cu un simt "amutit".

Anonymous said...

Poate ca unui tanar cu boala incurabila sau unui batran lipsit de puteri nu putem sa le prelungim viata . Putem insa sa o facem sa para mai scurta, facand-o mai frumoasa.

Anonymous said...

Toti avem un ideal in viata... si luptam pentru el si trecem peste multe hopuri dar oare ne oprim vreodata sa ne uitam in urma... Sa vedem ca adevarata fericire nu sta in statut social sau material ci acolo unde sufletul se leapada de toate poverile societatii in care traim... acolo unde esti numai tu.

Anonymous said...

Oamenii tind spre perfectiune, de aceea rareori se multumesc cu conditia lor. Pentru ca intotdeauna e loc si de mai bine, multi sunt vesnic nefericiti. Toti suntem intr-o goana nebuna dupa cariera, bani, avutii si niciodata nu avem destul.
Dar daca ne-am opri si ne-am bucura ca e frumos afara? Sau ca cineva ne iubeste? Sa ne bucure un concert, o plimbare, o carte, un apus de soare...?
It's the little things that make life worth living...

Anonymous said...

In general in viata cateodata toti suntem egoisti si putin invidiosi si ne dorim sa ajungem pe culmile cele mai inalte chiar daca asta implica nefericirea unor prieteni , colegi etc, si ne dam seama foarte tarziu ca de fapt asta nu este cel mai important tel in viata ci sanatatea celor dragi a familiei si implicit a ta ca asa cu putin noroc le obti pe toate .Dar asa suntem noi,oameni.ALINA

Anonymous said...

regasindu ma ca si muli altii in 'superbul' tau si traindu mi natura umana nu pot sa spun decat ca merg orbeste catre ceea ce ma atrage si m ar face un om mai bun decat sunt in prezent,ca n o sa fiu niciodata multumit si ca o sa merg din ce in ce mai sus si n o sa ma opresc asta ramane de vazut,consider ca fiecare om este oprit la un moment dat de dragoste care mai departe aduce fericire si totodata implinirea completa care o sa mearga in paralel cu 'coloana infinitului'

Anonymous said...

Oana said...

E in natura noastra s tindem spre perfectiune! E si nu este bine. Cateodata ne privam de alte lucruri doar pentru a ne ambitiona sa ne depasim conditia umana prezenta.
Brancusi avea dreptate... dar era Marele Brancusi!!!

Anonymous said...

Daca nu am incerca sa ne depasim limitele, am ramane aceeasi viermi marunti care macina acest pamant.

Bravo Oana

Anonymous said...

oana...
conditia vietii este moartea!