Nu mai striga! Nu vezi ca nu aude?!...

Exista momente cand orice sens ai avut vreodata dispare. Cand cauti cu inversunare in tine un motiv pentru a merge inainte… si… cautarea te ingenuncheaza, mai rau si mai adanc si mai sfasietor.. pentru ca nu este nimic acolo…

Am fost crescuti si indoctrinati sa credem ca dincolo de noi exista o forta care ne vrea binele si care uneori ne face bine fara ca noi sa ne dam seama chiar. Cred si eu… cred in Tine si… Stii ce cred?!… ca Tu esti Speranta… ca eu, omul, sunt prea slab si prea plapand pentru a imi incredinta mie insumi propria mea soarta.

Dar atunci cand simti cum ti se ia totul incet, si vezi intreg procesul, si IL strigi.. si NU este, si tot iti smulge sufletul din piept… nu iti ramane decat sa Il intrebi DE CE… sa urlii tacut in tine...

De ce oamenii buni sunt cei care sufera cel mai mult?

Pentru ca asa se purifica? Pentru ca asa patimesc pentru altii, pentru ca cei buni trebuie sacrificati?! Unde e ratiunea aici?!… Nu este! Refuz sa o mai vad, pentru ca nicio explicatie biblica nu va face lumina acolo unde este cel mai intuneric.

Odata cu acest maraton al incercarilor, pe altarul "martirilor", NU vei fi mai puternic, nu vei fi mai calit, vei fi doar mai pustiu si mai amortit! 

Iar daca trebuie sa fim sfasiati pe viu ca sa ni se testeze credinta, atunci dincolo de noi exista doar un cult al cruzimii, nu al iubirii absolute, un Monstru, nu un Inger. Nu poate fi acesta adevarul...

De ce oamenii se nasc buni pentru a deveni rai?

De ce in lupta suntem la mila altora, care ne tin viata in mana fara sa le pese de ea?

De ce suntem prea ingusti la minte pentru a gasi formulele de care avem nevoie pentru a supravietui si a creste?

De ce exista durere pe care nimeni si nimic nu o poate stinge oricat ar incerca?

De ce iadul ii urmareste si pe cei vii, cei curati, cei luminosi?

De ce neputinta doare mai rau decat orice boala?

De ce suntem atat de slabi incat o simpla atingere ne frange in zeci de bucati?

De ce putem atinge vietile altora, dandu-le sens si lumina, in timp ce pentru noi si pentru cei de care depinde intreg universul nostru nu putem clinti niciun fir de nisip?

De ce suntem atat de falsi?

De ce fugim de raspundere?

De ce traim pentru a astepta minuni din cer, care intarzie sa apara?

De ce iubim pentru a pierde?

De ce sa astept?
De ce sa imi pese?
De ce sa mai cred?
De ce sa... 
...si ma opresc din scris... se aude un sunet nedefinit.. era telefonul... Raspund, si o voce calda si luminoasa ma topeste si ma lasa fara cuvinte, stergandu-mi incruntarea si revolta numaidecat. 
Sa fie acest glas ratiunea pe care o caut?

Stiu sigur ca este aerul meu si stanca de care ma agat, si mai stiu un lucru, ca acest glas este si va ramane mereu cu mine. Nu trebuie sa strig ca sa ma auda. Nu trebuie sa imi gaseasca solutii pentru problemele mici de zi cu zi, trebuie doar sa ii simt caldura palmelor si devin din om limitat, supraom.